Atașamentul anxios-ambivalent se referă la copiii care, de regulă, sunt foarte nesiguri, demonstrând acțiuni slab pronunțate de explorare, resimțind un disconfort major în situații de separare de figura de atașament. 

Aceștia solicită sistematic de la persoanele în grija cărora se află multe dovezi de afecțiune și apropiere, deoarece simt că nu sunt iubiți și apreciați sau că urmează să fie părăsiți. Copiii resimt neliniște și nesiguranță majoră când figura de atașament nu este aproape, iar când aceasta dispare devin extrem de agitați, liniștindu-se cu greu la întoarcere. Pe de o parte, acești copii sunt în căutarea proximității și acceptării, pe de alta, ei resping figura de atașament, ceea ce constituie caracteristica de bază a ambivalenței în acest tip de atașament.