PENTRU CE
Nu sunt și nu mă știu adepta unei mișcări feministe, ci vreau să ne înțelegem și să ne redescoperim, noi femeile, adevărata esență: FEMINITATATEA.

DESPRE MINE
Avem în față un drum pe parcursul căruia, într-o suucesiune de întâlniri ghidate și jalonate de experiența profesională pe care am acumulat-o în practica terapeutică, dublată de cea de viață – fiică, soră, soție, mamă – și triplată de zecile de ani petrecuți la catedră în postura cadrului universitar, cercetătorului, scriitoarei de articole și studii de specialitate, autoarei de cărți în trecut, dar și în viitor și, mai ales doritoarei de contacte interumane de calitate, de experiențe noi, benefice, de frumos și de lumină într-o lume care parcă dă să se îndepărteze de esența noastră umană și de scânteia divină din fiecare din noi.



