CE ÎNȚELEGEM PRIN A FI „PREA CUMINTE”?

Copii fiind, ni s-a cerut să „fim cuminți”, ulterior, la rândul nostru am cerut copiilor noștri să „fie cuminți”, am primit – și facem – urări cu „fii cuminte”, dar cum se definește această expresie, nu ne-a spus nimeni!
În acest context, noțiunile de disciplinare și supunere excesivă sau cum a fost numit în Journal of Abnormal Child Psychology „supunere compulsivă”, au elemente comune, dar totuși sunt diferite. Frica exagerată a copiilor față de părinți vine tocmai din această supunere compulsivă, ce din păcate îi determină să facă imediat orice li se spune fără să gândească.

Ce înțelegem prin a fi „prea cuminte”?

Care credeți că ar putea fi consecințele emoționale ale unui astfel de comportament?

Dorința de a fi pe placul părinților îi va determina să facă orice li se spune, fără a gândi, fiindu-le indus un automatism de supunere.  Riscul cel mare este să se piardă pe sine, iar la vârsta adultă, va apărea o mare incongruență între ceea ce spun şi ceea ce fac. Totodată, la maturitate riscă să formeze relații de dependență cu partenerul de viață, cu șeful lor și chiar și cu colegii sau cu alte persoane cu care intră în contact. Persistența în timp a reacției de supunere îi va duce la pierderea propriei identități. Prin urmare, copiii care se supun acasă părinților riscă să se supună altora și în afara casei, iar acest fapt poate duce la frica de a-și exprima opiniile proprii și de a-și asuma responsabilitatea acestora, la acceptarea părerilor celorlalți fără discernământ, la lipsa de inițiativă, la expunerea majoră, la îndemnul celor de vârsta lor (în special în adolescență) spre zonele de risc (consum de alcool și droguri, comportamente antisociale, etc.)

În relația părinți-copii apare situația paradoxală în care părinții încearcă să-și protejeze copiii excesiv, impunându-le ascultare oarbă, având impresia că astfel își manifestă dragostea și grija față de ei.

Cred ca cel mai mult contează nu cât  iubim copiii, ci cum îi iubim. Copiii ar trebui să fie iubiți nu pentru ceea ce fac (iubire condiționată), ci pentru ceea ce sunt (iubire necondiționată). Iar ei la rândul lor să simtă că sunt iubiți în modul necondiționat.