Eșantionul studiului a fost format din 210 lucrători medicali ce au fost divizați în 3 categorii:
(1) în funcție de tipul de personal medical: medici, rezidenți și asistente medicale;
(2) în funcție de tipul serviciilor prestate;
(3) în funcție de gen.
Rezultatele indică faptul că sindromul burnout se întâlnește mai frecvent la medicii rezidenți în raport cu medicii și asistentele medicale, deținând valorile maxime la toate cele patru scale ale componentei studiate a sindromului burnout. Cercetarea de față a evidențiat prevalența epuizării emoționale, simptomelor fizice și satisfacției personale în rândul cadrelor medicale din spitalul de psihiatrie, iar la scala ”depersonalizare” aparțin personalului medical din spitalul pentru copii, arătând, totodată că bărbații sunt mai vulnerabili în ceea ce privește dezvoltarea sindromului burnout faţă de femei.
Introducere. Activitatea lucrativă constituie unul dintre aspectele fundamentale ale vieții individului, oferindu-i satisfacții profesionale și suport financiar, dar, la fel de important, aducând o contribuție semnificativă în societate. Axa profesională a unei persoane reprezintă o componentă esențială a identității sale, oferind acesteia valoare și o stare de confort emoțional. Profesia ca sursă de identitate, scop, apartenență și venituri poate deveni un generator de stres atunci când, din varii motive intra și interpersonale este tulburată starea de echilibru firesc fiecărui individ [1].
Stresul la locul de muncă constituie una dintre multiplele probleme cu care se confruntă societatea modernă, fiind generat de viața profesională, de mediul de muncă, cu consecințe nemijlocite asupra activității profesionale, dar și asupra sănătății fizice și psihice a celor care prestează munca respectivă. Competiția economică dură în care este angrenată viața socială prezentă este considerată ca unul din semnele sau reacțiile generatoare a ceea ce a intrat în limbajul cotidian prin sintagma de stres ori stres profesional ori stres ocupațional [4, p.93-123].
Înțelegerea stresului ocupațional și totodată, dinamica acestuia, nu este posibilă fără a face referire la contextul în care își derulează activitatea organizațiile şi angajații acestora. Existenta unor angajați stresați are efecte negative asupra productivității muncii şi calității acesteia. Condițiile economice actuale impun organizațiilor o orientare mai persistentă spre asigurarea unui bun confort psihologic, emoțional şi fizic al
angajaților lor prin realizarea unor programe care să vizeze prevenirea şi reducerea efectelor negative ale stresului ocupațional. Asemenea programe sunt imperative, în special în ceea ce privește identificarea angajaților care prezintă un risc crescut de a dezvolta diverse afecțiuni în urma impactului stresului ocupațional [3].
O meta-analiză recentă a literaturii de specialitate existente a identificat stresul de rol, specific unor profesii, ca fiind unul dintre cei mai buni predictori ai burnout-ului [ibidem 2, p.45].
Burnout sau sindromul de epuizare profesională este un fenomen complex, de amploare deosebită, ce apare în profesiile extrem de solicitante emoțional și nervos, cu ecouri profunde în structura psihoafectivă a indivizilor, afectând totodată și corpul și punându-și amprenta asupra vieții profesionale, dar și a celei sociale. Identificarea pentru prima oară și catalogarea epuizării profesionale (sindromul Burnout) ca fiind un proces de stres particular, influențat de condițiile special de muncă și de exigențele acesteia a fost făcută în 1969 de cercetătoarea Loretta Bradley [apud 6]. Identificând la locul de muncă sentimentul că există o disproporție între posibilitățile individuale şi realitatea condițiilor de muncă vom determina că este un rezultat al stresului cronic dat de epuizarea profesională.
Schaufeli W.B. și Buunk B.P. (1996) au făcut o analiză comparativă dintre stresul ocupațional și burnout. Rezultatele acestui studiu sunt prezentate în tabelul 1.
Conținutul complet
al acestui articol
poate fi parcurs
accesând
AICI.
